Cum să creșteți eficiența și fiabilitatea utilajelor folosite în producția de petrol și gaze?
Cum să creșteți eficiența și fiabilitatea utilajelor folosite în producția de petrol și gaze?
Sectorul de exploatare a petrolului și a gazelor naturale este unul dintre cele mai complexe sectoare industriale tocmai datorită diversității operațiunilor ce se efectuează. Astfel, indiferent că e vorba de extracții on shore și off shore, ultimul lucru pe care îl doriți sunt defecțiunile neplanificate. Orice oprire a echipamentului din cauza defecțiunilor va afecta și profitul companiei.
Cum vă puteți asigura că echipamentele dumneavoastră funcționează cât mai eficient posibil? Aici intră în scenă lubrifianții industriali Mobil pentru producția de petrol și gaze. Disponibili în România prin intermediul distribuitorului autorizat Star Lubricants, lubrifianții Mobil vă permit menținerea unui nivel de productivitate ridicat pentru echipamentul dumneavoastră de extracție și prelucrare a petrolului și a gazelor naturale.
Vedeți mai jos 5 cazuri în care lubrifianții Mobil au adus economii substanțiale în sectorul exploatării petrolului și a gazelor naturale.
1. Economii anuale de 136.600 $ cu ajutorul Mobil Pegasus 805
O companie din domeniul petrolier folosea în operațiuni 2 motoare pe gaz care rulau 24 de ore din 7. În dorința de a optimiza consumul de lubrifiant prin creșterea intervalului de schimb al acestuia și, prin urmare, reducerea timpilor morți, s-a trecut la folosirea Mobil Pegasus 805.
Acesta a oferit performanțe ridicate în special în ceea ce privește stabilitatea la oxidare, crescând astfel durata de viață a lubrifiantului. S-au obținut astfel intervale extinse de schimb al uleiului, între 750 ore și 1500 ore. Reducerea timpilor morți și creșterea productivității a adus companiei economii de 136.600$/ an.
2. Scăderea consumului de ulei cu ajutorul Mobil Pegasus 1005
Proprietarul unei companii ce execută operațiuni în sectorul extracției de gaze naturale a observat o creștere accentuată a uleiului folosit în motoarelor pe gaz pe care le deținea. La recomandarea specialiștilor ExxonMobil, s-a făcut trecerea la lubrifiantul Mobil Pegasus 1005.
După 3500 de ore de funcționare s-a obținut o scădere a consumului de ulei cu 23%, față de perioada în care s-a folosit un ulei convențional.
3. Economii anuale de 31.900 $ cu ajutorul Mobil Rarus SHC
Un alt caz care demonstrează beneficiile lubrifianților pentru echipamentele din sectorul producției de petrol și gaze se referă la o companie din Egipt ce deține sonde de petrol. Folosirea uleiului sintetic pentru compresor Mobil Rarus SHC 1026 a dovedit performanțe superioare ale echipamentului și costuri mai mici cu întreținerea.
Astfel, dacă înainte de a folosi acest lubrifiant intervalul de schimb al uleiului era de maxim 3 luni, s-a reușit dublarea acestuia. Odată cu acest lucru a crescut și productivitatea sondelor, ceea ce a dus la economii anuale de 31.900$.
4. Scăderea consumului de unsoare cu ajutorul Mobilith SHC
Lubrifianții Mobil aduc avantaje importante și în cazul rulmenților din cadrul sondelor petroliere. De exemplu, folosirea unei unsori sintetice precum Mobilith SHC 220 a ajutat o companie din Rusia să scadă consumul de unsoare prin extinderea intervalului de schimb al acesteia cu 4 ani.
5. Mobil SHC 524 - protecție excelentă pentru o platformă petrolieră
Platformele petroliere din larg sunt predispuse la condiții de funcționare extrem de dure. De exemplu, în cazul unei astfel de platforme din Rusia, echipamentele hidraulice funcționau la temperaturi de peste +30°C în timpul verii, iar în anotimpul rece temperaturile scădeau până la -50°C.
ExxonMobil a recomandat folosirea uleiului hidraulic Mobil SHC 524, un lubrifiant sintetic recunoscut pentru păstrarea proprietăților de vâscozitate într-o varietate mare de temperaturi.
După 2 ani de folosire a acestui lubrifiant sintetic, nu s-au înregistrat defecțiuni în cazul pornirii echipamentelor în condiții de temperaturi scăzute. De asemenea, în urma unei inspecții vizuale nu s-au observat depozite datorate umezelii excesive. Astfel, Mobil SHC 524 și-a demonstrat performanțe excelente în cazul echipamentelor hidraulice de pe platforma petrolieră.
Cele 5 exemple de mai sus reprezintă doar o mică parte din performanțele dovedite ale lubrifianților folosiți în sectorul producției de petrol și gaze în întreaga lume. Dacă doriți și dumneavoastră să obțineți astfel de rezultate, dați click pe imaginea de mai jos și cereți o ofertă personalizată.
Un reprezentat Star Lubricants va lua legătura cu dumneavoastră și vă va recomanda lubrifianții potriviți, care să vă ajute să creșteți eficiența și fiabilitatea utilajelor folosite.
* Rezultatele prezentate în acest articol se bazează pe experiența particulară a clienților. Ele pot varia în funcție de tipul de echipament folosit și modul de întreținere al acestuia, de condițiile de funcționare și de mediu, precum și de lubrifiantul folosit anterior.