Martie 2020

Star Lubricants conduce topul european al distribuitorilor de lubrifianți Mobil 1

Star Lubricants a fost desemnată de către ExxonMobil ca fiind liderul partenerilor săi din Europa, prin câștigarea celei mai importante secțiuni - "Business Performance" în cadrul Circle of Excellence 2019, competiție ce evaluează performanțele realizate de către toți distribuitorii de lubrifianți Mobil de pe bătrânul continent.

Este cel de-al zecelea premiu din secțiunea "Business Performance" câștigat de către compania românească în cei peste 25 de ani de parteneriat cu prestigioasa firmă americană.

Deși nu este pentru prima data când ne aflăm în aceasta ipostază, eu trăiesc aceleași emoții intense cu fiecare ocazie. Este un amestec foarte plăcut de bucurie, onoare și mândrie pe care aș vrea să-l păstrez cât mai mult. Toate aceste trăiri se datorează reușitelor unei mici companii din România obținute într-o competiție extrem de dură cu peste 50 de firme redutabile din întreaga Europă. Această recunoaștere este o confirmare pentru echipa noastră tânără, că putem atinge excelența în afaceri prin dăruire și pasiune în tot ceea ce facem.

Silviu Mototolea, CEO Star Lubricants

În cadrul aceleiași ediții a competiției, Star Lubricants a obținut și o recunoaștere a meritelor sale pentru inițiativele de marketing derulate pe parcursul anului precedent. Distincția a fost acordată pentru creativitatea, eficiența și rezultatele obținute în urma implementării mai multor acțiuni de marketing în segmentul de retail românesc.

Reprezentăm cu mândrie de mai bine de un sfert de secol brandul Mobil în România. Încercăm să o facem la cel mai înalt nivel prin derularea unor acțiuni de marketing potrivite unei mărci de renume cu o istorie bogată. Prin distincția primită pentru eforturile depuse la acest capitol, ExxonMobil nu face decât să ne ajute să fim mai creativi, mai eficienți și să ne păstrăm entuziasmul an de an.

Le mulțumim tuturor celor care şi-au adus contribuția în acești 25 de ani la dezvoltarea afacerii noastre, indiferent de poziția din care au facut-o – membri ai echipei noastre, parteneri de afaceri, furnizori şi chiar competitori.

Silviu Mototolea, CEO Star Lubricants

Star Lubricants este o companie privată românească înființată la Cluj-Napoca, în urmă cu mai bine de 25 de ani. Din momentul înființării, firma a fost importator și distribuitor autorizat pe piața românească a lubrifianților Esso și Mobil produși de prestigioasa companie americană.

În anul 2017 afacerea Star Lubricants s-a extins și în Israel, compania devenind distribuitor oficial al ExxonMobil în această ţară.

Firma își propune și în continuare să mențină standardele înalte ale performanței și atingerea excelenței în privința serviciilor oferite clienților.

 

Din pasiune pentru performanță,
Echipa Star Lubricants